Înapoi la blog

Care sunt cele mai căutate joburi din domeniul IT la sfârșitul anului 2020?

La șase luni de la startul pandemiei, domeniul IT a rămas printre puținele aproape total neafectate, alături de pharma, ecommerce și curierat.  Echipa Codecool a analizat piața forței de muncă înainte și la sfârșitul perioadei de izolare și a realizat...

La șase luni de la startul pandemiei, domeniul IT a rămas printre puținele aproape total neafectate, alături de pharma, ecommerce și curierat. 

Echipa Codecool a analizat piața forței de muncă înainte și la sfârșitul perioadei de izolare și a realizat un studiu luand în considerare numărul de anunțuri de joburi în IT de pe cele mai mari site-uri de joburi din România - metodologia a ținut cont de rol, limbaje de programare, specializări și tehnologiile căutate de angajatori. 

Cu SQL Developers, Java Developers și programatori Full-Stack în top, îți prezentăm în continuare lista completă a celor mai căutate joburi din IT, cu sute de anunțuri fiecare, cat și în ce consta fiecare ca responsabilități de zi cu zi.

top-joburi-it

SQL Developer

Dacă ești interesat de jobul de SQL Developer, acum este momentul cel mai potrivit pentru a face acest pas. SQL Developerii sunt la mare căutare acum, deoarece tot mai multe companii caută să implementeze strategiile de digitalizare și să devină data-driven organizations. 

Dar ce este mai exact un SQL Developer? Această poziție presupune că știi să dezvolți, să creezi și să întreții baze de date. Printre altele, un SQL Developer este responsabil de următoarele:

  • Designul tabelelor și al structurilor care compun o bază de date
  • Crearea funcțiilor și a procedurilor de interogare a bazelor de date
  • Scrierea codului SQL pentru integrarea altor aplicații
  • Crearea trigger-elor folosite în automatizare
  • Menținerea calității datelor și supravegherea securității bazelor de date

Jobul de SQL Developer este unul relativ complex, motiv pentru care trebuie, ca în mai toate joburile din IT, să fii mereu la curent cu noile trenduri din domeniu. Dar dacă ai experiența și calificările necesare, în calitate de SQL Developer, vei fi un profesionist foarte căutat. 

Full-Stack Developer

Programatorii full stack sunt cei care au cunoștințe atât de front end, cât și de back end, și înțeleg ambele procese și strategii fiind de altfel în poziția perfectă de a supraveghea un proiect întreg. Jobul de Full-stack se numără printre cele mai căutate joburi din IT, datorită abilității de a integra cunoștințe atât de front end, cât și de back end. 

  • Dezvoltă arhitecturi web de front end
  • Creează interacțiunile userilor cu paginile web
  • Dezvoltă aplicații web de back end
  • Creează servere și baze de date
  • Asigură optimizarea paginilor web pentru mobil
  • Creează și dezvoltă API
  • Asigură cerințele tehnice și ale utilizatorilor
  • Este mereu la curent cu noile trenduri din domeniu

Dacă vrei să afli mai multe despre ce înseamnă să fii full stack developer, dar și cum poți deveni unul într-un singur an, înscrie-te la cursul Codecool de full stack development

Data Analyst

La modul general, Data Analyst, sau Analistul de Date, este persoana responsabilă de adunarea, procesarea și analizarea statistică a datelor din cadrul unei companii. Tot în contextul actualei digitalizări, analiștii de date sunt la mare căutare deoarece ei trebuie să descopere cum pot fi folosite acele date pentru a răspunde la anumite la întrebări și pentru a furniza răspunsuri. 

Odată cu avansurile tehnologice, analiza datelor a evoluat foarte mult, analiștii de date putând acum să folosească SQL pentru a obține informații din baze de date.   

Dacă te întrebi cu ce se ocupă zi de zi un Analist de Date, responsabilitățile acestuia diferă de la domeniu la domeniu, însă indiferent de industrie, acestea includ următoarele task-uri:

  • Creează tablouri de bord
  • Dezvoltă și mențin legăturile dintre diverse baze de date și sisteme ale diferitelor departamente din cadrul organizației, folosind limbaje de programare și software-uri de Business Intelligence
  • Lucrează cu echipele de IT, management și cu Data Scientists pentru a îndeplini obiectivele organizației
  • Obțin date din surse primare și secundare, analizând și interpretând apoi rezultatele obținute
  • De cele mai multe ori, aceștia identifică cu precizie trenduri, corelând seturile complexe de date pentru a identifica oportunități noi de îmbunătățire a proceselor. 
  • Creează rapoarte cu rezultatele găsite 

În prezent, pe lângă faptul că este unul dintre cele mai căutate joburi, acesta se numără și printre cele mai complexe. Analiștii de Date cu experiență folosesc analize predictive pentru a genera acțiuni și informații utile. Apoi, aceștia trebuie să explice informațiile obținute și echipelor din conducere pentru a trasa pașii următori pentru organizație.  

Front-End Developer

Programatorii web de front end se ocupă de implementarea designurilor în crearea site-urilor și a aplicațiilor noi. Aceștia se asigură că nu există erori sau bug-uri pe partea de front-end, dar și că designul este corect pe diferite platforme și browsere. 

Printre responsabilitățile unui Front-End Developer se numără:

  • Creează arhitectura și designul paginilor web
  • Ține cont de experiența utilizatorului în deciziile de design
  • Dezvoltă specificații pentru a oferi o experiență mai bună utilizatorilor
  • Ține cont de echilibrul dintre estetică și funcționalitate
  • Optimizează designul web pentru mobil
  • Utilizează o serie de limbaje de scripting pentru crearea paginilor web

Iar dacă vrei să obții unul dintre cele mai căutate joburi, te așteptăm la cursul nostru de front end development și poți deveni un programator web junior în doar 16 săptămâni.

Business Intelligence Analyst

BI sau Business Intelligence reprezintă un set de procese, arhitecturi și tehnologii care convertesc date neprocesate în informații utile care contribuie la profitabilitatea organizației. Practic, persoanele care se ocupă de Business Intelligence folosesc o suită de software-uri și servicii pentru a transforma datele în cunoștințe acționabile. 

În prezent, având impact direct asupra deciziilor tactice de business ale organizației, jobul de Business Intelligence este unul dintre cele mai căutate din domeniul IT. Printre responsabilitățile de zi cu zi ale acestora, se numără următoarele:

  • Analizează datele și creează rapoarte, rezumate, grafice 
  • Lucrează cu echipele de IT și de management ale organizației pentru a interpreta corect acele date și a lua deciziile cele mai profitabile. 

joburi-din-it-cautate

Database Administrator

În era big data, a business-urilor online și a cerințelor tot mai drastice de cyber-security, Administratorii de Baze de Date sunt foarte căutați. Aceștia au un rol foarte important în cadrul companiilor mai mici sau mai mari și sunt printre cei mai importanți membri ai echipelor de IT. 

Printre task-urile lor de zi cu zi se numără:

  • Managementul bazelor de date
  • Crearea și dezvoltarea constantă a protocoalelor de securitate pentru bazele de date
  • Folosesc cunoștințe, produse și software-uri specifice de data management
  • Identifică nevoile utilizatorului în crearea și administrarea bazelor de date
  • Se asigură că toate datele au un back-up

Cei mai mulți Administratori de Baze de Date lucrează pentru operatorii de servicii și pentru companii care se ocupă cu procesarea datelor, însă domeniile sunt foarte variate, printre acestea numărându-se chiar și companii de retail sau servicii medicale. Astfel, Administratorul de Baze de Date rămâne printre cele mai căutate joburi, cu o aplicabilitate în domenii tot mai diverse. 

Java Developer

Java Developer-ul este responsabil de designul, dezvoltarea și managementul aplicațiilor Java. dat fiind că Java se numără în continuare printre cele mai folosite limbaje de programare, în special de către organizații mari, task-urile de zi cu zi variază de la companie la companie. Iată însă câteva exemple de roluri și responsabilități pentru un Java Developer.

  • Creează, implementează și menține aplicațiile Java care sunt de cele mai multe ori foarte importante pentru sisteme 
  • Scrie linii de cod în mod eficient
  • Face analize de software
  • Manageriază aplicațiile Java și Java EE
  • Se asigură că designurile sale sunt în conformitate cu specificațiile companiei

Java rămâne în continuare unul dintre cele mai populare limbaje de programare, tot mai multe organizații folosindu-l pentru a-și moderniza aplicațiile. De asemenea, cererea de Java Developers este în continuă din ce în ce mai mare, preconizându-se o creștere de 19% până în 2024. 

DevOps Engineer

Programatorii DevOps (termen care vine de la cuvintele „development” și „operations”) sunt persoanele care trebuie să creeze o punte de legătură între departamentele de dezvoltare, de QA și cele de operații IT. Prin DevOps înțelegem o serie de practici care au la bază comunicarea și colaborarea dintre mai multe echipe. Printre principiile după care se ghidează inginerii DevOps se numără automatizarea proceselor, livrarea continuă a sistemelor de calitate, implementarea continuă și rapidă a feedback-ului pentru îmbunătățirea proceselor. 

Printre responsabilitățile inginerilor DevOps se numără:

  • Scrierea documentației specifice pentru partea de servere
  • Analizarea tehnologiilor folosite 
  • Dezvoltarea, scrierea și implementarea codurilor
  • Planificarea proiectelor împreună cu celelalte echipe
  • Testarea codului
  • Managementul performanței

Printre tehnologiile folosite de aceștia se numără Kubernetes, Docker, Apache Mesos, HashiCorp stack (Terraform, Vagrant, Packer, Vault, Consul, Nomad), Jenkins și altele. 

Software Developer

Software Developer-ul este persoana responsabilă de dezvoltarea programelor de computer și a sistemelor de operare pe care le folosim cu toții în viața de zi cu zi. De la procesoare de text, la jocuri și aplicații web sau de mobil, Software Developers sunt cei care gândesc și dezvoltă aceste programe pentru ca noi să le putem folosi mai ușor și mai eficient. 

  • Cercetează, creează, implementează și se ocupă de managementul programelor software
  • Tesetază și evaluează noi programe
  • Identifică nevoile de modificări în programele deja existente
  • Scrie și implementează codurile
  • Dezvoltă proceduri de QA
  • Folosește tool-uri, procese și metrici software
  • Menține și upgradează sistemele existente

Folosind limbaje de programare precum Java, C#, C, .Net, Python și nu numai, Software Developer-ul rămâne una dintre pozițiile cheie în departamentele de IT, colaborând îndeaproape cu Business Intelligence și cu Managerii de Dezvoltare. 

Machine Learning Engineer

Machine Learning Engineers sunt persoanele aflate la intersecția dintre Software Engineering și Data Science. Aceștia manevrează tool-uri de big data și framework-uri de programare pentru a se asigura că datele neprelucrate primite sunt redefinite ca data science models care sunt gata de a fi folosite. 

  • Dezvoltă modele de machine learning 
  • Colaborează cu inginerii de date pentru dezvoltarea datelor
  • Scriu codul de producție
  • Testează codul
  • Îmbunătățesc modelele de machine learning existente
  • Implementează librăriile și algoritmi de machine learning 

Cu un viitor atât de orientat spre Machine Learning, jobul de Machine Learning Engineer rămâne în topul celor mai căutate joburi cu o mare aplicabilitate în diverse domenii. Printre industriile asupra cărora are un mare impact se numără educația, finanțele, IT-ul, medicina și multe altele. 

joburi-din-it-cautate

Înscrie-te la cursurile Codecool și ai garanția unui viitor job în IT

La Codecool, îți oferim cursul de full stack developer de 12 luni, bazat pe metodologia “Mastery Based Learning”, care îți garantează calitatea cunoștințelor acumulate. Nu ai nevoie de calificare anterioară și vei putea completa modulele cursului în ritmul tău, ghidat de mentori, iar pe parcursul cursului vei căpăta cunoștințe atât de front end development, cât și de back end. 

Iar pentrucursul de Full-Stack developervei putea plăti taxa de școlarizare numai după ce ai obținut primul loc de muncă într-una dintre companiile noastre partenere, astfel că pe toată durata studiilor, cursul Codecool online de Full-Stack developer este complet gratuit. 

Însă dacă te simți mai atras de partea de front end, atunci te așteptăm la cursul nostru de front end development, ca să înveți să devii un programator web junior în doar 16 săptămâni. Astfel, îți vei perfecționa limbajele de programare folosite în front end development și vei învăța să fii gata pentru orice provocare și să te adaptezi rapid la medii noi. Vei învăța cum să creezi un site, cum să construiești un site dinamic, cum să creezi site-uri interactive, dar și aplicații de web.

Distribuie