Top 5 aptitudini sociale pe care ar trebui să le aibă orice dezvoltator

01/10/2022

6 minute

Stereotipul dezvoltatorului singuratic este de mult depășit. Companiile caută profesioniști în domeniul tehnologiei cu aptitudini sociale de top, deoarece adaptabilitatea și colaborarea sunt esențiale pentru a avea colegi cu care să formezi echipe excelente. Află care sunt cele mai valoroase aptitudini sociale pentru dezvoltatorii de software și de ce cei de la Resurse Umane sunt atât de obsedați de ele.

soft skills 1

Top 5 aptitudini sociale pe care ar trebui să le aibă orice dezvoltator

Digitalizarea s-a accelerat rapid, iar oamenii interacționează din ce în ce mai mult online, dar acest lucru nu înseamnă că a dispărut colaborarea între oameni, ci dimpotrivă.

Învățarea, colaborarea și comunicarea eficientă nu au fost niciodată atât de importante ca în zilele noastre. Fără toate indiciile non-verbale disponibile într-un cadru offline, importanța aptitudinilor sociale a crescut vertiginos.

Acest ghid practic îți oferă o imagine de ansamblu asupra aptitudinilor sociale esențiale pentru dezvoltatorii de software. Deși acestea se dezvoltă în timp, îți vor crește valoarea pe piața muncii, așa că merită să investești în ele.

two people collaborating, using soft skills for software developers

Ce sunt soft skill-urile?

Aptitudinile sociale influențează modul în care colaborezi la locul de muncă. Acestea îți pot influența reputația și șansele de a fi angajat(ă).

Dacă îți concentrezi atenția asupra construirii unei cariere în domeniul IT, s-ar putea să treci cu vederea importanța acestor aptitudini sociale. Dar, indiferent unde vei ajunge, va trebui să lucrezi cu alți oameni, manageri, clienți sau colegi. Iar modul în care vei gestiona comunicarea, feedback-ul și eventualele conflicte cu aceștia va afecta succesul carierei tale.

Deși este adevărat că aptitudinile tehnice pot rezolva problemele, ai nevoie de aptitudini sociale pentru a gestiona conflictele interpersonale. Iar munca unui dezvoltator de software nu este în niciun caz lipsită de aceste cazuri.

De ce sunt atât de importante aptitudinile sociale pentru dezvoltatorii de software?

Nu este un secret că managerii angajatori și oamenii de HR sunt obsedați de aptitudinile sociale.

Raportul privind tendințele globale ale LinkedIn în materie de talente a constatat că 92% dintre profesioniștii în domeniul talentelor și managerii angajatori intervievați consideră că aptitudinile sociale sunt mai importante decât cele tehnice.

Din alt sondaj realizat de West Monroe, am aflat că „98% dintre liderii de resurse umane spun că aptitudinile sociale sunt importante pentru a obține un post în domeniul tehnologiei. Atât de importante încât 67% spun că au refuzat o ofertă de angajare de la un candidat tehnic, de altfel calificat, doar pentru că nu avea aptitudini sociale.”

Motivul din spatele acestui lucru este că firmele caută jucători de echipă și comunicatori eficienți, în loc de superstaruri de programatori solitari. Acestea doresc să construiască un mediu de companie plăcut, care să aducă succes pe termen lung și angajați fericiți.

two women chatting

Poți să înveți aptitudinile sociale?

Absolut, dar este un proces mai îndelungat și nu atât de simplu. Este nevoie de practică și trebuie să te concentrezi pe dezvoltarea lor.

Dezvoltarea aptitudinilor sociale este ca și cum ai învăța o limbă.” – a spus odată un coleg. „Poate dura săptămâni, chiar luni, pentru a le îmbunătăți.”

Este esențial să înveți aceste aptitudini pe măsură ce îți construiești fundația carierei în domeniul tehnologiei. Din păcate, majoritatea școlilor nu se concentrează prea mult pe predarea lor, deși acestea te ajută să avansezi în carieră și să fii angajat mai repede.

time management, using soft skills

Care sunt cele mai importante aptitudini sociale pentru dezvoltatorii de software?

Acum să trecem la lista noastră. Potrivit mentorilor noștri, iată cele 5 aptitudini sociale pe care ar trebui să le aibă dezvoltatorii de software.

1. Growth mindset

Am văzut oameni care l-au adoptat și și-au schimbat viața în bine. Te ajută să te dezvolți mai repede atunci când înveți, deoarece începi să privești greșelile inițiale ca pe niște oportunități valoroase de învățare, în loc de eșecuri. Iar această mentalitate îți poate îmbunătăți și viața personală.

Cu cât o practici mai mult, cu atât mai mult poți renunța lamentalitate fixă  despre tine însuți. Și cu cât renunți mai mult la a te învinovăți, cu atât progresezi mai mult. Când înțelegi că mentalitatea și acțiunile tale îți creează realitatea și rezultatele, nimic altceva, devii de neoprit.

Este esențial să ai răbdare cu tine și să îți permiți să faci greșelile inițiale. Dacă ai o mentalitate de creștere, vei înțelege că „eșecul” la ceva mai întâi este singura modalitate de a deveni mai bun la acel lucru.

2. Managementul timpului și al task-urilor

Această aptitudine te va conduce cu siguranță la mai mult succes și la o productivitate mai bună. Atunci când ai totul planificat și vezi clar structura zilei, este mai ușor să te concentrezi pe sarcina alocată și să îți îndeplinești obiectivele.

Aptitudinile de gestionare a timpului îți împart ziua și obiectivele în părți ușor de gestionat. Acestea sunt esențiale dacă ești predispus(ă) la amânare. 

Dacă îți dezvolți această aptitudine, nu numai că vei fi mai eficient(ă) la locul de muncă, dar colegii te vor aprecia și îți vei îmbunătăți și echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Reducând stresul pe care l-ai putea avea în legătură cu termenele limită, poți prelua sarcinile pe rând și nu vei ajunge să depășești deadline-urile.

3. Comunicarea asertivă

Această aptitudine este adesea considerată ca fiind echilibrul între comportamentul pasiv și cel agresiv. Atunci când ești asertiv, poți să îți exprimi ușor sentimentele și ceea ce este în interesul tău, fără a le provoca durere sau confuzie celorlalți.

Câteva exemple de asertivitate:

  • Să ai capacitatea de a-ți recunoaște greșelile și de a-ți cere scuze;
  • Să asculți ce spun ceilalți și să răspunzi adecvat (chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce spun);
  • Să accepți responsabilități;
  • Să fii recunoscător;

Și multe altele.

4. Feedback-ul (să-l dai și să-l primești)

Oferirea de feedback este o aptitudine pe care poți și trebuie să o înveți, dar, la fel ca orice altă aptitudine, necesită practică.

La Codecool, avem sesiuni regulate de feedback pentru că știm că prelungirea problemelor consumă timp prețios și ucide motivația. Așadar, cu cât exersăm mai mult această aptitudine, cu atât va crește spiritul nostru de echipă.

Aspecte importante de reținut în legătură cu feedback-ul: trebuie să se refere întotdeauna la comportament (niciodată la personalitate, inteligență sau altceva); trebuie să fie întotdeauna la timp (nu la două luni după ce s-a întâmplat ceva); să se concentreze pe modalitățile de îmbunătățire (și să nu se mai insiste asupra aspectelor negative); să fie echilibrat și respectuos.

Nimeni nu este perfect; toată lumea face greșeli, ceea ce ar trebui să fie întotdeauna baza pentru a oferi și a primi feedback.

5. Abilități de prezentare

Ai nevoie de aptitudini de prezentare în aproape toate carierele, iar dezvoltatorii nu fac excepție. Este doar o modalitate de a îți transmite ideile și nu înseamnă întotdeauna că 20 de persoane te privesc într-o cameră.

Cu toate acestea, ca dezvoltator, trebuie să faci prezentări pentru un public mai larg. Iar în aceste cazuri, experiența ta în materie de prezentări schimbă jocul.

Când li se cere să vorbească în public, mulți se simt îngroziți și dau vina pe tendințele lor introvertite. Dar nu trebuie să fii o persoană sociabilă pentru a fi bun(ă) la prezentări.

La Codecool, punem un mare accent pe îmbunătățirea tuturor aptitudinilor sociale, iar prezentarea nu face excepție. Pe lângă exersarea aptitudinilor de prezentare în cadrul grupurilor de studenți, găzduim în mod regulat Code Demos, unde cursanții Codecool își arată munca în fața unor clienți reali (reprezentanți ai partenerilor noștri de angajare).


Vrei să devii un programator de top?

Dacă doești să înveți să scrii cod și să începi o nouă carieră în domeniul IT, suntem aici pentru a te ajuta să faci primii pași.

Poți deveni dezvoltator software calificat în 10 luni. Și vei primi un loc de muncă garantat după ce termini cursul nostru de Curs de dezvoltare Full-Stack  dacă optezi pentru garanția locului de muncă!

Metoda și sistemul nostru de îndrumare unice îți garantează că vei învăța cele mai importante aptitudini tehnice de bază și toate aptitudinile sociale valoroase (cele de mai sus și chiar mai multe).

Nu ezita să ne contactezi  cu orice întrebare sau să arunci o privire la evenimentele noastre, unde poți cunoaște mai bine școala noastră și pe noi.

Postări asemănatoare

Nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a învăța noi abilități digitale. Iată de ce
Te gândești la o nouă carieră?...
Am învățat să văd lucrurile noi ca pe o oportunitate să cresc” – povestea lui Daniel
De la psihologie la programareDaniel Istrate...
Salarii IT în 2023: Cât câștiga un programator în funcție de specializare, în România?
Dacă domeniul IT&C te atrage tot...