Developerii front-end sunt primii lăudați de către companie dacă aplicația arată bine, dacă funcționează cum trebuie și dacă se site-ul se încarcă repede. Cum ei sunt cei care prezintă aplicația finalizată utilizatorilor, adesea sunt în centrul atenției, ceea ce face deja acest rol cu adevărat atractiv. Odată cu expansiunea industriei web, dezvoltarea front-end a devenit extrem de căutată în ultimii cinci ani, dacă e să judecăm după numeroasele anunțuri cu locuri de muncă și după salariile bune.
Cu toate acestea, nu toată lumea e la fel de încântată. Ai auzit vreodată alți dezvoltatori spunând că, probabil, front-end-ul este super simplu, că trebuie doar să plimbi niște elemente de UI (interfață grafică) dintr-o parte într-alta? Câteva butoane colo, niște pop-up-uri și animații dincolo, după care transferi totul la aplicația mobilă și ai terminat. Dacă ar fi adevărat, iar profesioniștii FE ar avea o sarcină atât de ușoară, atunci de ce sunt atât de căutați pe piață? Asta dă cel puțin de gândit, nu-i așa?
Dezvoltarea pe partea de front-end este una dintre acele zone din IT în care există mituri. Enumerăm câteva dintre ele, încercând să explicăm de unde provin și care este realitatea. Spoiler alert: deseori lucrurile stau exact invers!
Vom vedea și cum poți deveni Developer Front-End, dacă te simți inspirat să afli mai multe despre această profesie interesantă.
Dar mai întâi haide să vedem ce este, de fapt, dezvoltarea front-end!

Ce fac developerii front-end?
Dezvoltarea Front-End se referă la utilizator și la interacțiunea utilizatorului cu aplicația. Developerii front-end creează acea parte a aplicațiilor cu care interacționează clienții, dându-le viață, funcții și performanță schițelor UX / UI (experiență utilizator/interfață grafică). Ei lucrează de obicei în HTML, CSS și JavaScript pentru a crea configurații funcționale, pentru a organiza conținut și pentru a adăuga, amplasa și programa elemente precum butoane, text, imagini, grafică și animații – orice face aplicația mai ușor și mai plăcut de utilizat.
Majoritatea experților IT înțeleg că acești developeri au o perspectivă limitată asupra dezvoltării de aplicații, astfel că își respectă și își apreciază munca reciproc. Mai există și o minoritate de dezvoltatori care cred că munca lor este mai presus de a celorlalți și încearcă să-și justifice opinia prin idei false. Probabil că unii dintre ei invidiază puțin popularitatea în creștere de care se bucură funcțiile de front-end.
Hai să aflăm care sunt cele mai frecvente 3 mituri, să vedem de ce se înșală criticii și care este, de fapt, adevărul.

Cu ce cred ceilalți că se ocupă developerii front-end?
Mitul #3: „Folosesc un limbaj de programare oribil’”
De ce afirmă unii asta: Developerii care nu înțeleg Javascript ar putea crede că este un limbaj de programare oribil.
Care este adevărul: JavaScript este un limbaj de programare popular, orientat pe obiecte și aflat în continuă evoluție, utilizat pentru a concepe componente interactive pentru o interfață dinamică cu utilizatorul, precum casetele de verificare și câmpurile de căutare pe site. Unele funcții nu sunt intuitive pentru cei nefamiliarizați cu ele, de exemplu funcțiile imbricate, convențiile orientate pe obiecte, modelele comune sau metodele de înlănțuire, însă acest fapt nu face limbajul de programare să fie îngrozitor. Înseamnă doar că este ca orice alt limbaj: mai întâi trebuie să-l înveți ca să-l stăpânești. În plus, se aduc tot mai multe îmbunătățiri la JS, un limbaj complet diferit și mult mai simplu de utilizat acum decât în urmă cu câțiva ani.
Mitul #2: „Abia învață să fie developeri full-stack"
De ce afirmă unii asta: Având în vedere că majoritatea developerilor văd doar partea lor din întregul proces de dezvoltare software, ei cred că aceasta este partea cea mai importantă și că tuturor trebuie să li se pară la fel.
Care este adevărul: Dezvoltarea back-end și cea front-end sunt două categorii de sarcini complet diferite, care necesită o serie de competențe, instrumente și orientare complet diferite. Developerii full-stack le asociază, dar nu trebuie să fie oricine developer full-stack – fiecare dintre aceste funcții de dezvoltare își are propria legitimitate. Nu aduce valoare unui proiect să avem așteptări ca alții să învețe competențele noastre – mai degrabă, fiecare ar trebui să facă tot posibilul să fie cât mai bun în zona sa și să realizăm o aplicație de excepție împreună.
Mitul #1: „Developerii doar pun un design drăguț la o aplicație care funcționează deja"
De ce afirmă unii asta: Acest mit frecvent întâlnit ne readuce la aceeași problemă de bază: nu cunoști ceea ce nu vezi. Unii developeri subestimează munca de creație a developerilor front-end în motor de căutare cu anumite constrângeri, muncă menită să facă aplicația să funcționeze rapid, să arate bine și să creeze o experiență de utilizator reușită pe orice ecran și platformă. Ei cred că sarcina se rezolvă prin drag and drop și printr-un design drăguț.
Care este adevărul: Developerii front-end concep interfețe compatibile, rapide și cu grafică plăcută pentru date și le fac ușor de folosit de către utilizatori. Sarcina lor nu a fost niciodată mai dificilă ca acum, în condițiile în care viteza crește și la fel și așteptările în materie de calitate, complexitatea mediilor web, iar motoarele de căutare și dispozitivele sunt în continuă schimbare. Developerii front-end pot crea sau distruge o aplicație, în schimb, lucrând împreună, experții back-end și front-end și alți specialiști din domeniul IT pot crea cele mai performante aplicații dacă apreciază fiecare munca celorlalți.
Acum, că am arătat că aceste mituri referitoare la profesie sunt neîntemeiate, să vedem de ce atât de mulți alți profesioniști din domeniul tehnologiei apreciază dezvoltarea Front-End și de ce își iubesc developerii FE meseria.

Ce cred developerii front-end?
Majoritatea developerilor FE care chiar își iubesc meseria enumeră, de obicei, unele dintre motivele de mai jos.
1. Front-end este cool
Dezvoltarea FE presupune mult mai mult decât simpla utilizare a HTML, CSS și JavaScript. Ajungi să-ți folosești simțul vizual în conceperea elementelor și practic pentru ușurința utilizării, ceva cunoștințe de arhitectură și de infrastructură și, în plus, poți învăța în permanență noi tehnologii interesante.
2. Domeniul front-end este spectaculos
Te bucuri primul de aprecierea utilizatorului și vezi aplicația utilizată efectiv. De asemenea, primești feedback instantaneu observând foarte rapid rezultatele muncii tale – în design, performanță și funcționalități.
3. Domeniul front-end este o mare familie
Există o comunitate mare și activă și pentru developerii FE pe Github, Facebook, Quora și pe alte forumuri. Vei găsi oricând pe cineva care are deja o soluție la problema ta și care este dornic să te ajute.
4. Domeniul front-end este o opțiune de carieră excelentă
După cum spuneam la început, dezvoltarea FE este chiar un trend pe piața muncii. Firmele investesc tot mai mult în aceste competențe pentru a ține pasul cu cererea din partea clienților și cu inovațiile din sfera internetului.
Dacă ești pregătit/ă să te lansezi într-o călătorie pe tărâmul învățării continue, dacă ți-ar plăcea să iei legătura cu alți membri ai proiectului (proprietari de produs, designeri de experiență, utilizator (UX), designeri de grafică, developeri back-end, alți developeri front-end, testeri și utilizatori) și dacă îți place ideea de a-ți vedea aplicația oferită utilizatorilor reali, atunci este posibil ca profesia de developer sau de inginer FE să fie cea mai bună variantă pentru tine.
Noi, la Codecool, oferim doar cursuri de calitate despre lucruri pe care le poți folosi ulterior în cariera ta în domeniul tehnologiei. Constatăm o cerere tot mai mare de specialiști front-end în rândul partenerilor noștri, și pe piețele locale și internaționale în general. Așa cum o arată piața, e o zonă de investiție bună a timpului, al tău și al nostru.
Suntem mândri să prezentăm noul nostru curs de dezvoltare front-end disponibil din luna martie, care se desfășoară integral în engleză și online, la nivelul obișnuit de calitate asigurat de Codecool. Poți dobândi toate competențele de bază pe parcursul unui training interactiv și ai ocazia să obții cele mai recente informații despre toate instrumentele și tehnologiile de care ai nevoie pentru a-ți începe noua carieră.
După finalizarea acestui curs vei avea toate competențele și cunoștințele necesare pentru a candida la orice post de Developer Front-End junior sau de Inginer Front-End oriunde în lume. Află descrierea cursului și variantele de orar și candidează acum!
Vrei să înveți front-end în limba română? O nouă grupă începe pe 26 martie, iar tu poți afla mai multe detalii de aici.